Germania vrea să cumpere 16 avioane de luptă fără pilot

Germania vrea să cumpere 16 avioane de luptă fără pilot
Germania intenţionează să cumpere 16 avioane fără pilot cu capacitate de înarmare, au relatat miercuri surse oficiale, potrivit AFP. „Este prevăzut să procurăm 16 astfel de aparate de zbor, şi dorinţa...

Germania intenţionează să cumpere 16 avioane fără pilot cu capacitate de înarmare, au relatat miercuri surse oficiale, potrivit AFP.

„Este prevăzut să procurăm 16 astfel de aparate de zbor, şi dorinţa noastră este ca Bundeswehr să asigure acest lucru începând cu 2016″, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Stefan Paris.

El a mai precizat că o decizie finală nu va fi luată înaintea alegerilor legislative din 22 septembrie.

Anunţul are loc la două săptămâni după ce Berlinul a renunţat să se doteze cu drone Euro Hawks, un program de peste un miliard de euro, din cauza problemelor de certificare din partea autorităţilor aeriene europene.  De atunci, Maiziere a fost zilnic ţinta criticilor opoziţiei, care îi reproşează mai ales că nu a pus capăt acestui program pentru care Germania a cheltuit peste 500 de milione de euro şi asupra căruia au existat îngrijorări serioase încă din 2006.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei
21:33 - Alina Achim („România Renaște”): PNL dă o lege pentru un singur om – Iohannis. Românii sunt sătui să vadă această încercare aproape disperată a președintelui de a-și asigura o funcție după ce-și termină mandatul (VIDEO)
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)