Germania se va opune oricăror progrese în negocierii UE-Turcia ca urmare a deciziilor luate de Erdogan după puci

Publicat: 22 07. 2016, 17:46

Guvernul german a transmis vineri că, în situația actuală din Turcia, se va opune oricăror progrese în negocierile de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană. Anunțul vine ca urmare a măsurilor luate de președintele turc Recep Erdogan după tentativa eșuată de lovitură de stat.

"În circumstanțele actuale, nu se mai pune problema deschiderii de noi capitole în negocieri" a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului și al cancelarului german Angela Merkel, potrivit Agerpres.

Primul pas pentru deschiderea unui nou capitol, cel al chestiunilor bugetare, a fost făcut la sfârșitul lunii iunie. Statele europene au acceptat să deschidă noi capitole privind negocierea în cadrul acordului convenit cu Turcia pentru oprirea fluxului de migranți.

Negocierile de aderare, ce au început încă din 2005, sunt împărțite în 35 de capitole, dar avansează destul de lent, fiind deschise doar 16 capitole din cele 35 necesare, iar unul singur fiind finalizat. După ultimele măsuri implementate de autoritățile de la Ankara, mai multe voci au cerut suspendarea negocierilor.