De teamă că vor rămâne fără căldură în sezonul rece ca urmare a crize energetice care pare iminentă, germanii au acționat în această direcție și s-au orientat spre achiziționarea de calorifere.
Cifrele vânzărilor atestă că frica este una cât se poate de reală, căci nu mai puțin de 600.000 de sisteme de încălzire electrice au fost vândute, cu 35% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, notează g4media.ro.
Germanii sunt conștienți că va urma o iarnă grea și nu exclud apariția unei crize energetice, așa că au început să își achiziționeze calorifere electrice. În primele șase luni ale acestui an a fost atins pragul de 600.000 de noi achiziții, notează sursa citată.
De exemplu, în capitala Berlin, un magazin de electronice nu mai are nici măcar un produs pe stoc, acestea fiind epuizate odată cu cererea mare.
„Toată lumea vrea să cumpere radiatoare electrice, dar sunt complet epuizate”, spune un angajat.
Speranțele ca rafturile să fie din nou pline, în viitorul apropiat, sunt minime.
„Poate va sosi marfă nouă în septembrie, octombrie sau noiembrie. Nicio companie nu poate spune dacă vor fi sau nu livrate. Pentru că totul este complet epuizat”.
Nemții se tem că va urma o iarnă mult mai grea decât se prefigurează acum și își fac deja griji pentru sănătatea lor.
„Mă tem să nu existe probleme. Dacă nu avem încălzire și o persoană are probleme de sănătate, poate că va avea nevoie de o baie fierbinte. E posibil ca pe viitor să nu mai putem face duș cu apă caldă”, a spus o femeie, potrivit sursei citate.