Germania se poziționează în continuare ferm alături de România, spune ambasadorul Peer Gebauer: „Apartenența României la NATO nu poate fi pusă la îndoială de către terți”

Publicat: 26 01. 2022, 22:33
Actualizat: 26 01. 2022, 22:33
Drapelele statelor aliate și cel al NATO, arborate la sediul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Germania se poziționează în continuare ferm alături de România, iar apartenența sa la NATO reprezintă o realizare esențială și nu poate fi pusă la îndoială de către terți, a subliniat ambasadorul german la București, Peer Gebaeur.

Ambasadorul Germaniei la București, mesaj ferm de solidaritate cu România

„Germania se poziționează în continuare ferm alături de România. Începând de la mijlocul lunii februarie, Forțele aeriene germane (Luftwaffe) vor participa cu avioane Eurofighter și soldați la măsura Poliție Aeriană Întărită Zona de Sud (Enhanced Air Policing South). Împreună cu Italia asigurăm securitatea spațiului aerian al NATO, ca parteneri de încredere, cu o contribuție vizibilă și de înaltă calitate. Aceasta reprezintă un semn clar al solidarității transatlantice și europene”, a declarat Peer Gebauer, citat miercuri de Ambasada Germaniei la București.

El a atras atenția că „solicitările privind retragerea trupelor NATO din România şi revenirea la situația din anul 1997 trebuie respinse cu fermitate”. De altfel, Alianța Nord-Atlantică a respins fără echivoc drept inacceptabilă o revendicare pe care o formulase Federația Rusă în acest sens ca parte din așa-zisele „garanții de securitate” pe care le pretinde Occidentului.

„Solicitările privind retragerea trupelor NATO din România şi revenirea la situația din anul 1997 trebuie respinse cu fermitate. Nu putem da ceasul înapoi cu 25 de ani. Apartenența României la NATO reprezintă o realizare esențială și nu poate fi pusă la îndoială de către terți”, a arătat Peer Gebauer.

Atitudinea Rusiei afectează securitatea întregii Europe, spune ambasadorul Germaniei în România.

„Suntem foarte îngrijorați de situația actuală în regiune. Atitudinea Rusiei nu reprezintă doar o amenințare la adresa Ucrainei, ci afectează securitatea întregii Europe. De aceea, o nouă încălcare a suveranității Ucrainei ar atrage după sine un răspuns european ferm și comun.

În această privință, ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, s-a exprimat categoric în cadrul reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene”, a conchis Peer Gebauer.