Germania nu-i mai trimite pe imigranții sirieni înapoi în statele prin care au intrat în UE

Germania nu-i mai trimite pe imigranții sirieni înapoi în statele prin care au intrat în UE
Foto: usnews.com

În plină criză a imigranților, Germania a renunțat să-i mai trimită pe sirieni înapoi în țările prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, informează AFP, citată de Mediafax. Decizia a fost salutată de Comisa Europeană, care a susținut că acesta este ”un act de solidaritate europeană”.

Decizia germanilor a fost anunțată marți, deși este discret pusă în aplicare de mult timp.

Gestul Berlinului „constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure” afluxul de imigranți, a declarat Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene. Ea a mai susținut că acesta este „este singurul caz pe care-l cunoaştem în rândul statelor membre” ale Uninii.

„Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu”, a declarat Angela Merkel, care a insistat că este nevoie de o repartizare mai dreaptă a refugiaților între statele din cadrul U.E.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)