Guvernul Angela Merkel a aprobat miercuri un proiect de ordonanţă care prevede limitarea accesului cetăţenilor din alte state membre ale Uniunii Europene la indemnizaţii sociale în Germania, relatează presa germană.
În urma modificărilor aduse de proiectul de ordonanță cetățenii din alte state membre UE care migrează în Germania vor avea dreptul la indemnizații sociale abia după cinci ani și nu după șase luni cum era prevăzut până acum în lege, scrie mediafax.ro.
Măsura adoptată de coaliția guvernamentală formată din formațiunea de centru-dreapta a Angelei Merkel, CDU, și Partidul Social-Democrat, de centru-stângă, este criticat puternic de opoziție și de sindicate care acuză o încălcare a reglementăriile Uniunii Europene.
"Legea fundamentală spune clar: persoanele care locuiesc în Germania (…) au dreptul la un trai sigur, uman, indiferent de naţionalitate", a reacţionat Annelie Buntenbach, un reprezentant al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB).
Potrivit Agenţiei Muncii, 440.000 de cetăţeni UE non-germani primeau indemnizaţii sociale în Germania în luna ianuarie. Dintre aceştia, 92.000 sunt cetăţeni polonezi, 71.000 italieni, 70.000 bulgari, 57.000 români şi 46.000 greci. În Germania trăiesc circa 4,1 milioane de imigranţi din state UE.