Germania, divizată pe tema relaxării. Oficialii încă nu reușesc să ajungă la un consens referitor la ritmul de ieșire din carantină

Germania, divizată pe tema relaxării. Oficialii încă nu reușesc să ajungă la un consens referitor la ritmul de ieșire din carantină
foto: Pixabay

Guvernul federal din Germania, dar și cele regionale din landuri erau în cumpănă, luni, cu privire la când și cât de mult să relaxeze restricțiile de distanțare socială, cu aliați ai cancelarului Angela Merkel avertizând că îndepărtarea măsurilor riscă să genereze un nou val de infecții cu coronavirus, relatează Reuters.

Germania, divizată pe tema relaxării

Totul a început sâmbătă, când Bodo Ramelow, premierul landului Thuringia, a anunțat că va anula regulile privind distanțarea și portul măștii, astfel că măsurile pentru limitarea răspândirii COVID-19 se vor rezuma la cele impuse local – administrațiile landurilor sunt cele care implementează majoritatea reglementărilor ce afectează viața de zi cu zi a germanilor.

Deși propunerea sa își găsește oarecum baza în politica guvernului federal, care a precizat că vrea să redeschidă treptat economia, în timp ce răspunde rapid diverselor focare cu măsuri locale de carantinare și sisteme de depistare a contacților, oficialii se tem că un astfel de mesaj ar putea submina disciplina publică.

Un consens pentru ritmul de ieșire din carantină, greu de atins până acum

„În nicio circumstanță nu ar trebui să existe impresia că pandemia s-a terminat”, a afirmat Jens Spahn, ministrul german al sănătății, pentru ziarul Bild, când a precizat că un mesaj clar cu privire la distanțare, igienă și portul măștii ar face și mai complicată misiunea virusului de a se răspândi.

La nivel de trend general, numărul noilor cazuri confirmate de COVID-19 a tot scăzut în ultima lună. O parte din restricții au fost deja relaxate-numărul de cazuri noi a crescut ușor după această decizie – iar magazinele, restaurantele, muzeele și bisericile s-au redeschis, deși mulți germani continuă să lucreze de acasă, iar sistemul de transport public are ceva mai puțini clienți decât de obicei. Germania a avut parte și de câteva proteste, cu manifestanți cerând pentru o relaxare mai rapidă a restricțiilor de carantină.

Deutsche Bahn, operatorul feroviar deținut de statul german, a anunțat luni că va începe să crească fluxul călătoriilor pe distanță lungă din nou, cu un sistem prin care pasagerii vor fi alertați atunci când trenul lor este ocupat la peste jumătate din capacitate, dar care să le permită și să își rezerve o altă cursă.

Într-o ciornă a lui Helge Braun, șeful cancelariei lui Angela Merkel, se recomandă permiterea adunărilor private de până la 20 de persoane, începând din 6 iunie, acolo unde este posibil ca acestea să se desfășoare în aer liber. Cu toate acestea, autoritățile par să nu fi ajuns încă la o concluzie referitoare la care ar trebui să fie trendul pentru redeschiderea societății germane.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`