Nemții iau măsuri radicale împotriva rujeolei: Ministrul Sănătății a propus o lege care prevede amendarea părinților ce nu îşi vaccinează copiii
Proiect inedit de lege în Germania. Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a propus o lege care presupune ca părinţii care nu îşi vaccinează copiii împotriva rujeolei să fie amendaţi.
Mai mult, potrivit proiectului, copiii nevaccinați vor fi excluşi din instituţille de învăţământ.
Iniţiativa lui Spahn vine după o amplă dezbatere în Germania legată de obligativitatea vaccinării împotriva rujeolei.
„Vreau să elimin rujeola”, a declarat Spahn pentru ziarul Sonntag. „Oricine merge la grădiniţă sau şcoală trebuie vaccinat împotriva rujeolei. Oricine nu îşi vaccinează copilul poate fi amendat cu până la 2.500 de euro”, a mai spus el, potrivit news.ro.
Numărul cazurilor de rujeolă din Germania a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani.