Criza COVID-19 a lovit puternic în economia Germaniei care s-a contractat cu 2,2% în primul trimestru al anului 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019, pe fondul unei crize globale legate de pandemia coronavirusului. Oficiul Federal de Statistică din Germania a declarat luni că a fost cea mai mare scădere trimestrială de la criza financiară globală 2008-2009.
Cifrele arată că consumul privat și exporturile au fost cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Investițiile în sectorul ingineriei, construcții și cheltuielile publice au contribuit la prevenirea unei crize și mai mari, scrie euronews.
Pe măsură ce economia Germaniei a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului 2019, țara a intrat în ceea ce este cunoscut drept „recesiune tehnică”. Pe de altă parte, situația economică poate fi și mai sumbră decât o arată aceste date. Guvernul german anticipează cea mai gravă recesiune de la al Doilea Război Mondial cu un PIB care ar putea să scadă cu 6,3% în acest an.
Între timp, proiectele de construcții germane au scăzut cu 10,5% în martie, conform cifrelor ajustate sezonier, publicate de biroul de statistică. Astfel de scăderi nu sunt de necunoscut, însă căderea indică faptul că marile companii au amânat proiectele de construcție planificate din cauza incertitudinii economice.
În contextul provocat de criza COVID-19 se înregistrează și un bilanț pozitiv. Biroul de statistică de la Berlin a publicat cifre privind decesele din trafic în Germania care au scăzut la cel mai mic nivel de la reunificare, cu 158 de decese în martie, comparativ cu 234 din aceeași perioadă a anului trecut. Accidentele totale au scăzut la 166.000, cu 23% mai puține decât martie 2019.
Scăderea economiei germane este în ton cu evoluția economiei americane, care a cunoscut o prăbușire de 4,8%, aceasta reprezentând cea mai gravă pierdere din anul 2008. Această evoluția a avut loc pe fondul unor măsuri de restricționare a activității economice fără precedent, asumate de statele federale și de guvernul SUA pentru a stopa extinderea cazurilor de COVID-19.
În perioada ianuarie-martie 2020 Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere de 4,8% în ritm anual, după un avans de 2,1% în ultimele trei luni ale anului trecut.
În acest context, până în luna mai, până la 25 de milioane de americani vor fi disponibilizați și alte 20 de milioane vor înregistra reduceri de ore sau salarii, estimează Moody.
Pandemia de COVID-19 a lovit puternic și în statele din Estul Europei, membre ale UE. Potrivit jurnaliștilor de laBloomberg, acestea se îndreaptă spre cea mai gravă recesiune de la căderea regimurilor Comuniste.
Jurnaliștii precizează în analiza lor că în timp ce statele estice din Europa au evitat scăderile record înregistrate de marile națiuni vest-europene, închiderea fabricilor, magazinelor și serviciilor a împiedicat profiturile companiilor și a crescut semnificativ rata șomajului.
Datele arătă că Polonia, Ungaria și România au înregistrat o creștere economică înjumătățită de la sfârșitul anului 2019, în timp ce economiile cehe și slovace s-au contractat în primul trimestru.