Miliardarul rus Alisher Usmanov a fost sancționat luni de Uniunea Europeană, iar două zile mai târziu Forbes a aflat din trei surse că iahtul său în valoare de 600 de milioane de dolari a fost confiscat de către autoritățile germane în orașul Hamburg.
Vasul se afla în șantierele navale din Hamburg, nordul Germaniei, pentru lucrări de reamenajare.
Usmanov cumpărase iahtul Dilbar de la constructorul naval Lurssen în anul 2016, în schimbul a 600 de milioane de dolari. Vasul fusese realizat în mai bine de 52 de luni, iar firma spune despre el că este „unul dintre cele mai complexe și provocatoare iahturi făcute vreodată, atât în termeni de dimensiuni, cât și de tehnologie”.
Cu o greutate de aproape 16.000 de tone, Dilbar este cel mai mare iaht motorizat din lume ca tonaj brut, iar în general are un echipaj de 96 de oameni.
Totodată, acesta cuprinde cea mai mare piscină instalată vreodată pe un iaht și două heliporturi, o saună, un salon de înfrumusețare și o sală de fitness. La interior poate găzdui până la 24 de persoane în 12 apartamente.
Multimiliardarul rus deține participații la gigantul Metalloinvest și la Xiaomi, dar și în zona de telecomunicații, minerit și media. Usmanov a fost unul dintre primii investitori ai Facebook și deține active imobiliare extinse în Occident, care variază de la cele două proprietăți în Marea Britanie, Beechwood House din Londra și Sutton Place din Surrey, evaluate la o valoare totală de 280 de milioane de dolari, și până la casele de lux din Munchen, Lausanne, Monaco și Sardinia.
Usmanov a vorbit despre sancțiunile pe care i le-a impus UE în lumina invaziei rusești din Ucraina și susține că decizia a fost „nedreaptă”.
„Consider că o astfel de decizie este nedreaptă, iar motivele folosite pentru a justifica sancțiunile sunt un set de acuzații false și defăimătoare care îmi prejudiciază onoara, demnitatea și reputația din mediul de afaceri (…). Voi folosi toate mijloacele legale pentru a-mi proteja onoarea și reputația”, a declarat miliardarul rus.