Gerald Schweighofer îl contrazice pe Klaus Iohannis: L-am întalnit în urma cu 8-10 ani când acesta era primarul Sibiului, ocazie cu care ne-am prezentat compania
Deşi Klaus Iohannis a spus. în cadrul unui interviu pentru televiziunea germană ARD, că nu are nicio legătură cu austriecii de la Schweighofer Holzindustrie, şeful statului este contrazis chiar de patronul grupului, Gerald Schweighofer, care a dezvăluit că s-a întâlnit cu Iohannis pe vremea când acesta era primar în Sibiu și că i-a vorbit despre compania sa.
Austriacul a mai declarat că nu îşi aminteşte însă dacă l-a întâlnit şi pe şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache.
„Pe domnul Preşedinte Klaus Iohannis l-am întalnit în urma cu 8-10 ani, o singură dată, când acesta era primarul Sibiului, ocazie cu care ne-am prezentat compania. Nu ne amintim să-l fi întâlnit pe domnul Mihalache. Deși nu putem exclude posibilitatea să-l fi văzut vreodată întâmplător cu ocazia vreunui eveniment în trecut, putem afirma cu tărie că nu a existat nicio relație de afaceri cu acesta”, a declarat Gerald Schweighofer.
Magnatul a mai declarat că a avut o singură întâlnire cu fostul ministru al mediului, Lucia Varga, acuzată de premierul Victor Ponta că a făcut lobby pentru grupul austriac.
„Nici nu îi cunosc pe aceşti oameni. Nu am nici apropiere, nici distanţă faţă de ei şi nici nu cred ca o lege ar trebui făcută pentru o companie sau un grup de companii. În acest sens, ideea ca eu fac lobby pentru o companie austriacă e o idioţenie totală”, a declarat Iohannis într-un interviu.
Klaus Iohannis a stârnit numeroase controverse după ce a retrimis în Parlament codul silvic. Şeful statului a fost acuzat că apără astfel interesele austriecilor de la Schweighofer Holzindustrie.