Cum vrea George Soros să evite plata unui impozit în Ungaria: Îşi transformă organizaţia în partid politic
Mişcare de ultim moment a lui George Soros împotriva noilor legi promovate de premierul ungar Viktor Orban.
Organizaţia Migration Aid, susţinută de miliardarul evreu, a anunţat că se va transforma în partid pentru a evita plata impozitului prevăzut în legea ungară referitoare la finanţarea ajutorării imigranţilor, scrie presa locală, potrivit hotnews.ro.
„Conform Legii privind impozitul special, un partid sau o fundaţie a unui partid nu face obiectul legii privind plata impozitului special”, a transmis organizaţia, pe pagina sa de Facebook.
Partidul se va numi „Patrula de Noapte” şi urmează să fie lansat luni, 20 august.
„Este consternant că în 2018, într-o ţară membră a UE, trebuie să se înfiinţeze un partid pentru ca societatea civilă să îi ajute din omenie pe semenii lor imigranţi şi nevoiaşi. Dacă aceasta este ultima opţiune juridică pentru a acorda ajutor imigranţilor, vom extinde activitatea noastră şi vom ridica mănuşa şi în alte domenii împotriva întunericului generat de Guvernul ungar. Avem încredere că şi tu – ca susţinător – vei primi cu înţelegere acest demers”, explică organizaţia, în mesajul transmis.