George Soros: Europa trebuie să fie alături de Turcia în ceea ce privește crimele de război comise de Putin în Siria
Încă de la începutul intervenției din Siria în septembrie 2015, Rusia nu numai că a căutat să își țină în funcție cel mai loial aliat din zona arabă, președintele sirian Bashar al-Assad, dar a încercat să își recapete și influența regională și globală, pe care a pierdut-o odată cu căderea Uniunii Sovietice, scrie filantropul progresist George Soros, într-un editorial din Financial Times.
Vladimir Putin a încercat să se folosească de turbulențele din Orientul Mijlociu pentru a șterge normele internaționale și progresele pe care le-a facut dreptul internațional după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. De fapt, provocând un dezastru umanitar care transformă circă 6 milioane de sirieni în refugiați, nu a fost un efect secundar al strategiei promovate de președintele Rusiei în Siria – a fost una dintre obiectivele sale centrale.
Cred că al-Assad este cel mai barbar dictator pe care l-a văzut lumea de la Joseph Stalin. Când propriul popor s-a ridicat împotriva sa, el a dezvoltat o strategie militară astfel încât să își rănească pe cât de mult posibil oponenții civili. În mod intenționat, el a vânat spitale, școli și grădinițe, încercând să omoare principalii actori din zona de asistență socială. El a folosit gaz sarin și alte atacuri chimice de-a lungul conflictului, care a omorât peste jumătate de milion de oameni. În tot acest timp, Putin i-a oferit un sprijin aerian, fără de care Bashar al-Assad nu ar fi putut să își pună planul în scenă.
În mai 2019, Rusia a bombardat patru spitalie în 12 ore, după cum o arată o investigație din New York Times. Ceva mai recent, în 26 februarie 2020, potrivit ONU, 10 școli au fost țintite de atacuri similare, printre care și grădinițe. Oficialii din sectorul sanitar localul susțin că, de la momentul în care regimul sirian și aliatul său rus demarau ofensiva pentru recapturarea provinciei Idlib în aprilie 2019, cel puțin 49 de complexe medicale au fost vânate. O altă investigație sugerează cu numărul s-ar putea ridica la 60.
Mai mult decât atât, Rusia a luat în vizorul său cel puțin 14 de tabere destinate persoanelor strămutate, în timpul bătăliei pentru Idlib. În ultimele săptămâni, atacurile asupra taberelor din apropierea graniței turce s-au înmulțit, împingând practic mii de oameni înspre frontiera Turciei. Acest lucru a speriat Ankara, care a decis să încurajeze refugiații să se îndrepte spre Europa. În schimb, această decizie a declanșat o criză a refugiaților la granița dintre Turcia și Grecia.
Societatea civilă siriană și grupurile din zona drepturilor omului au denunțat, în mod repetat, atacuri sistematice asupra civililor sau a infrastructurii civile de bază. Totuși, fără succes.
Cum Rusia este un membru permanent în Consiliul de Securitate, s-a folosit de acest statut pentru a da veto – de 14 ori, mai exact, de la începutul războiului din Siria – blocând eforturile de a-i trage la răspundere pe cei responsabili. Așa s-a întâmplat atunci când, alături de China, a dat un veto asupra unei rezoluții susținute de 65 de țări, precum și de restul Consiliului de Securitate, care ar fi declanșat la Curtea Penală Internațională un proces pentru crime de război comise în Siria.
Singurul guvern care și-a folosit forța militară pentru a apăra civilii prinși în Idlib de Assad și aliatul său rus este Turcia.