George McGovern, fost candidat la funcția de președinte al SUA, a decedat duminică
George McGovern, fostul candidat al Partidului Democrat la preşedinţia Statelor Unite, a decedat duminică dimineaţa la vârsta de 90 de ani, a anunţat familia acestuia, relatează CBS News.
Familia lui McGovern a anunţat într-un comunicat că senatorul a decedat în zori, într-un azil pentru bătrâni la Sioux Falls (South Dakota), înconjurat de rude.
Fostul senator a fost învins la alegerile prezidențiale din 1972 de către republicanul Richard Nixon.