General-colonelul Vladimir Șamanov, cunoscut ca și „măcelarul Ceceniei”, a spus că România va încerca să efectueze influență în Ucraina după înfrângerea sa de către forțele armate ale Rusiei.
Șamanov a lăudat armata din Rusia și a declarat că superiotatea ei este remarcată la nivel mondial. Pentru a construi condiții normale în Ucraina este nevoie de 20-40 de ani și schimbarea uneia sau a două generații, a mai adăugat generalul.
„Nu cunoaștem starea mentală viitoare a populației sau relațiile viitoare cu țările învecinate care cu siguranță vor încerca să exercite influență. În primul rând, mă refer la Polonia, țările baltice într-o anumită măsură, România într-o măsură”, a mai spus acesta.
„În al doilea rând, este vorba despre o denazificare care va avea loc simultan cu formarea guvernului ucrainean care nu a fost pătat de acești neonaziști. Acest lucru va fi greu de îndeplinit”, a completat generalul.
Până în luna octombrie a anului 2021, Șamanov a reprezentat funcția de președinte al Comisiei de apărare din Duma de Stat. El a comandat trupe rusești în invadarea Georgiei în 2008, respectiv ambele războaie din Cecenia între 1994-1996 și 1999-2009.
Un general din cadrul ministerului rus de Interne, care a fost consilierul președintelui rus pe probleme legate de Cecenia, l-a considerat pe Șamanov drept un „măcelar” și „un blestem asupra poporului cecen”.
Șamanov a mai spus că Ucraina „trebuie să fie sub controlul nostru” pentru a îndeplini aceste obiective și că „nu trebuie să ne amăgim”. El a precizat că rușii au greșit și că aceasta a fost „una dintre principalele greșeli” ale planificării „operațiunii militare speciale”.
„Ne vom aminti de toți”, a spus generalul rus și că „toți vor fi trași la răspundere”, după cum a anunțat președintele Rusiei, conform Hotnews.ro.