Garry Kasparov: Putin e bucuros să interfereze oriunde, dar România nu e în pericol. Mă simt în siguranță în țări precum România, dar nu merg în Ungaria sau Austria

Garry Kasparov: Putin e bucuros să interfereze oriunde, dar România nu e în pericol. Mă simt în siguranță în țări precum România, dar nu merg în Ungaria sau Austria
Foto: Hepta - Capital Pictures / MARILLA SICILIA

Ajuns în București pentru a 5-a ediție a Grand Chess Tour, legendarul campion mondial la șah Garry Kasparov, unul dintre marii adversari ai lui Vladimir Putin, a declarat că se simte în siguranță în România, dar nu merge în țări precum Ungaria sau Austria deoarece sunt „state infiltrate adânc de agenții KGB”.

Garry Kasparov spune că se simte în siguranță în România

Întrebat într-o conferință de presă dacă se teme pentru viața sa, după ce Putin l-a pus pe lista „teroriştilor şi extremiştilor”, Garry Kasparov a răspuns: „La ora actuală, vizitez doar circa 10% din țările în care mergeam înainte (…) Mă simt în siguranță în țări precum România, dar nu merg în Ungaria sau Austria, de exemplu, state infiltrate adânc de agenții KGB”.

„România este într-o zonă sigură (…) Putin e bucuros să interfereze oriunde, dar România nu e în pericol. Sigur, pot să mă înșel, însă, Putin e activ în țări puternice, precum Germania sau Franța, ce pot schimba politica Europei vizavi de Ucraina (…)

Economia Rusiei lui Putin se bazează pe război. Moldova era o țintă, înainte să se înfunde în Ucraina”, a mai declarat marele șahist, potrivit Newsweek.

Kasparov: Războiul nuclear e un bluf

Acesta a explicat și de ce Rusia minte când tot ne amenință cu armele nucleare: „Războiul nuclear e un bluf al propagandei de la Moscova. Nu cred că amenințările sunt reale și există mai multe explicații. Putin nu va acționa nuclear, dar nu din umanitate. China e împotrivă, pentru că ar afecta echilibrul geo-politic. Nu ar vrea să vadă că Japonia sau Coreea de Sud devin puteri nucleare. Cât ar dura dacă s-ar ajunge la o confruntare nucleară, 6-8 luni?”.

Kasparov: Politicienii din Occident se tem de o victorie a Ucrainei

Garry Kasparov a mai susținut că frontul din Ucraina e blocat deoarece statele occidentale nu au furnizat ucrainenilor armele promise. Și nu au făcut asta deoarece politicenii din Vest se tem de o victorie a Ucrainei.

„Situația din Ucraina este blocată pentru că Vest-ul nu a furnizat ajutorul și armamentul pe care le-a promis. De ce?

Politicienii vestici se tem de ce ar urma dacă Ucraina câștigă și Rusia cade. Nu știu cum ar putea gestiona o astfel de situație.

Un lucru este clar. Războiul din Ucraina nu se va termina cât timp Putin e la Kremlin (…) Se poate ajunge la o pace temporată, dar atât”, a mai declarat Garry Kasparov, citat de Newsweek.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)