Găgăuzii, chemați la referendum pe 2 februarie: Alegătorii vor avea de ales între UE și Rusia

Găgăuzii, chemați la referendum pe 2 februarie: Alegătorii vor avea de ales între UE și Rusia

Alegătorii din Găgăuzia sunt așteptați să voteze la referendumul din 2 februarie, unde vor trebui să opteze între aderarea Republicii Moldova la UE sau apropierea de Uniunea Vamală, dar vor alege și privind o eventuală independență, potrivit Gagauzinfo.md.

Găgăuzii vor primi la referendum două buletine de vot. În primul, ei vor trebui să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu alegerea cursului de dezvoltare externă a Republicii Moldova îndreptat spre aderarea la Uniunea Europeană?”. Al doilea buletin va conţine întrebarea: „Sunteţi de acord cu alegerea cursului de dezvoltare externă a Republicii Moldova îndreptat spre aderarea la Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan)?”.

Al doilea referendum, organizat în aceeaşi zi, este legislativ şi are un singur buletin de vot, cu întrebarea: „Sunteţi de acord să fie adoptat proiectul de lege de către UTA Găgăuzia care permite locuitorilor din Găgăuzia să-şi exercite dreptul la autodeterminare externă în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent?”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`