Deși acuză în mod regulat presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, președintele SUA a făcut o greșeală semnificativă, la rândul său. Într-un miting electoral, Donald Trump l-a numit pe omologul său francez, Emmanuel Macron, „prim-ministru”.
În timpul unei întâlniri electorale în statul Michigan, preşedintele american a menționat realizările din mandatul său, făcând referire la fostul acord de liber schimb cu Canada şi Mexic, renegociat de către el, dar şi la acordul privind schimbările climatice de la Paris, din care Statele Unite s-au retras după alegerea sa în 2016.
„Ştiţi ce am mai oprit? Acordul de la Paris privind mediul. Îmi place mult primul-ministru Macron, dar l-am întrebat cum avansează acordul şi nu prea mergea. V-am economisit miliarde de dolari, nimeni altul nu ar fi făcut asta. Am spus că este un dezastru, doreau să ne ia bogăţiile”, a declarat candidatul republican, notează France24
Donald Trump se află în prezent în campanie în mai multe state, în încercarea de a recupera diferenţa faţă de rivalul său democrat, Joe Biden, cu trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale.
Donald Trump și Joe Biden s-au duelat în a doua dezbatere organizată virtual sub forma a două evenimente electorale de tip „Town Hall”, la care cei doi candidați au luat parte individual. Spre deosebire de prima dezbatere între cei doi pretendenți ai fotoliului de la Casa Albă, votanții au avut ocazia să pună întrebări.
Una dintre temele centrale a fost evoluția pandemiei de coronavirus în SUA, cea mai afectată țară de criza sanitară mondială: „Suntem într-o situaţie în care avem peste 210.000 de morţi şi ce face el? Nimic”, l-a acuzat Joe Biden pe actualul președinte al SUA.
Președintele Trump a reacționat optimist: ”Am făcut o treabă fantastică. Vaccinurile sosesc şi tratamentele sosesc”.
Barack Obama, fostul preşedinte american, va participa miercuri la primul eveniment de campanie pe teren pentru a-l susţine pe fostul său vicepreşedinte, Joe Biden, în lupta pentru Casa Albă, de pe 3 noiembrie.
„Preşedintele Obama se va deplasa la Philadelphia, în Pennsylvania, pe 21 octombrie, pentru a face campanie pentru Joe Biden şi Kamala Harris”, candidata la vicepreşedinţie, a anunţat vineri echipa de campanie a lui Joe Biden.
Încă din luna aprilie, Barack Obama şi-a anunţat oficial sprijinul pentru Joe Biden, pe care îl consideră capabil să-i conducă pe americani mai ales în contextul pandemiei de coronavirus. De asemenea, Obama a participat la o strângere de fonduri online în luna iunie.
Deși mai sunt trei săptămâni până la alegerile prezidențiale, unii americani au decis să voteze de acum viitorul lider de la Casa Albă.
Alegerile prezidențiale în SUA au debutat de trei zile, iar aproape 10 milioane de americani au votat deja anticipat, un record în acest sens. Alegătorii au stat și 11 ore la coadă pentru a-și exprima votul, scrie Reuters.
Pe lângă votul prin corespondență, se poate vota înainte de 3 noiembrie și la secții, așa cum se întâmplă în statele Georgia și Texas.