Preşedintele Libiei, Muammar Gaddafi, aflat la cârma statului de câteva decenii bune, este considerat în prezent un dictator opresiv care trebuie înlăturat cu orice preţ de la putere. În urmă cu nu mai mult de doi-trei ani, însă, Gaddafi era întâmpinat pe covorul roşu în Italia şi semna acorduri importante cu lideri precum Nicolas Sarkozy. Premierul Italiei a fost suprins chiar în timp ce îi săruta mâna liderului libian. Totul, în ciuda numeroaselor voci care nu s-au ferit să critice vehement relațiile dezvoltate cu excentricul colonel.
La 10 iunie 2009, Muammar Gaddafi îşi începea prima sa vizită oficială în Italia, de la preluarea conducerii Libiei în 1969. După 1911, timp de mai bine de trei decenii, Libia s-a aflat sub dominaţia Italiei, astfel că relaţiile dintre cele două state au rămas tensionate pentru o lungă perioadă. În ultimii ani, însă, acestea păreau să se îmbunătățească, astfel că liderul libian a fost de acord să efectueze o vizită la Roma.
Îmbrăcat într-o uniformă militară completă şi purtând în piept fotografia unui cetăţean libian executat de autorităţile coloniale italiene, Muammar Gaddafi a fost întâmpinat pe aeroportul Ciampino din Roma chiar de către premierul Silvio Berlusconi.
„Acest eveniment reprezintă o mare schimbare în relaţiile dintre Italia şi Libia după mulţi ani dificili”, declara atunci premierul italian. „A fost nevoie de voinţă puternică”, mai spunea atunci Berlusconi.
Salut regesc
Un an mai târziu, pe 10 martie 2010, acelaşi premier Silvio Berlusconi a reuşit să facă un gest surprins de camerele de filmat şi devenit apoi celebru. Prezent la Summit-ul Ligii Arabe, Berlusconi i-a sărutat mâna liderului libian.
Controversatul Summit organizat în Libia a avut ca scop dezvoltarea unei strategii unitare împotriva înţelegerii ilegale a Tel Aviv-ului în privinţa teritoriilor palestiniene.
Acord semnat cu Sarkozy
Premierul italian nu a fost, însă, singurul oficial care a încercat să îmbunătăţească relaţiile cu temutul acum lider al Libiei. În 2007, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a mers în statul condus de Gaddafi, unde cei doi au şefi de stat au semnat o serie de acorduri referitoare la securitate, sistemul de sănătate şi imigraţie.
Întrevederea dintre Sarkozy şi Gaddafi a fost văzută drept un semn de normalizare a relaţiei dintre Libia şi Uniunea Europeană. De altfel, sancţiunile internaţionale aplicate Libiei au început să fie ridicate gradual după ce Gaddafi a anunţat că renunţă la programul de arme nucleare.
Vizită de cinci zile în Franţa
Tot în 2007, Muammar Gaddafi a fost primit găzduit de preşedintele Nicolas Sarkozy într-o vizită oficială de stat care a durat cinci zile. Durata şederii i-a permis liderului libian să se întâlnească de două ori cu preşedintele Sarkozy.
Vizita liderului libian a fost aspru criticată chiar de către oficiali din administraţia Sarkozy.
„Col. Gaddafi trebuie să conştientizeze că ţara noastră nu este un preş pe care un lider, fie el terorist sau nu, poate veni să-şi şteargă sângele crimelor comise”, a spus atunci Rama Yade, secretarul de stat pentru afaceri externe şi drepturile omului.
Bilanțul victimelor din Libia ajunge la 300
La ora actuală, mii de oameni continuă să protesteze faţă de regimul Gaddafi. Conform unui prim bilanţ oficial, numărul manifestanţilor care au murit în urma violenţelor din ultimele zile a ajuns la 300. Dintre aceştia, 242 sunt civili şi 58 sunt soldaţi. Anunţul a fost făcut chiar de către fiul liderului libian, Seif al-Islam, în cadrul unei conferinţe de presă.
Aproximativ 150 dintre victime au fost identificate în oraşul Benghazi, situat la 1.000 de kilometri de capitala Tripoli.
Liderii comunităţii musulmane din Libia au lansat recent un apel către autorităţi să oprească „masacrul”, după ce forţele de ordine au deschis focul asupra manifestanţilor, fiind folosiţi şi lunetişti.