Vremea face ravagii în Europa: Cel puțin 7 morți după furtunile puternice care au lovit continentul (FOTO, VIDEO)

Publicat: 11 02. 2020, 11:05

Furtunile puternice și fenomenele meteo extreme continuă să facă probleme mari pe continentul european. Cel puțin 7 persoane au decedat în Polonia, Elveţia, Suedia, Slovenia şi Marea Britanie după o furtună puternică ce a provocat mari probleme.

În Polonia, o femeie de 52 de ani şi cele două fiice ale sale, de 15, respectiv 21 de ani, şi-au pierdut viaţa luni, după ce vânturi puternice au smuls un acoperiş în staţiunea de schi Bukowina Tatrzanska din Munţii Tatra, scrie Agerpres.

În Suedia, un bărbat a murit, iar un al doilea a fost dat dispărut şi se presupune că este decedat, după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat duminică pe un lac în apropiere de Svenljunga, o localitate din sud-vestul Suediei, din cauza vânturilor puternice, a declarat poliţia.

Un bărbat de 58 de ani a decedat duminică în comitatul Hampshire din sudul Angliei după ce un copac s-a prăbuşit peste autovehiculul în care se afla, potrivit poliţiei.

Pe teritoriul Marii Britanii, furtuna a adus în 24 de ore o cantitate de precipitaţii egală cu volumul înregistrat de obicei într-o perioadă de 45 de zile, inundând drumuri şi perturbând traficul rutier.

În Elveţia, vânturile puternice au împins remorca unui vehicul pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în circulaţie. O persoană de 36 de ani şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, potrivit poliţiei din cantonul Fribourg.

Vremea face ravagii în Europa: Cel puțin 7 morți după furtunile puternice care au lovit continentul

În Slovenia, un copac s-a prăbuşit pe un autovehicul provocând decesul şoferului, a relatat agenţia de ştiri slovenă STA.

Serviciile meteorologie au avertizat de asemenea în ceea ce priveşte nivelurile foarte ridicate ale apelor de-a lungul coastelor Danemarcei, Norvegiei, Suediei şi Finlandei.

Furtuna a provocat totodată numeroase perturbări ale transporturilor pe tot teritoriul Europei până luni dimineaţă.

În Olanda, circa 220 de curse aeriene au fost anulate luni pe aeroportul Schiphol din Amstedam, întrucât furtuna a limitat capacitatea de operare a pistei.

Aeroportul olandez a avertizat că alte curse ar putea avea întârzieri marţi din cauza vânturilor puternice prognozate de meteorologi.

Aeroportul din Munchen a fost grav afectat, un purtător de cuvânt din acest oraş din sudul Germaniei anunţând anularea a 420 de curse.

Transportul feroviar a suferit de asemenea perturbări în diferite regiuni din Europa.