Ingredientul MACABRU din prăjiturile unei liceene: Adolescenta a oferit colegilor săi prăjituri cu…

Ingredientul MACABRU din prăjiturile unei liceene: Adolescenta a oferit colegilor săi prăjituri cu...

O liceană din Davis, California, a recunoscut autorităţilor că a făcut fursecuri în care a pus cenuşa bunicii sale şi le-a oferit unor colegi de clasă.

Paul Doroshov de la Poliţia din Davis a susţinut că faptele s-au petrecut pe 4 octombrie, la Da Vinci Charter Academy, iar cel puţin nouă liceeni ar fi mâncat biscuiţii, potrivit ciao.ro.

Deşi unii elevi nu ştiau despre prezenţa cenuşii umane în fursecurile dulci, însă alţii „au fost avertizaţi şi, cu toate acestea, le-au consumat”.

Unii dintre liceeni a menţionat că adolescenta i-a spus că în fursecuri se află „un ingredient special”, însă el se gândea că e canabis, precizând că biscuitele nu avea gust ciudat, dar conţinea „mici granule gri” şi „crănţănea între dinţi, ca atunci când mănânci nisip, când eşti copil”.

Momentan autorităţile nu ştiu cum să încadreze faptele din punct de vedere juridic, studiind secţiune a Codului Penal californian consacrat profanării cadavrelor, însă capătul de acuzare de tulburarea ordinii publice ar putea fi mai potrivit.

Un reprezentant al liceului, citat de Los Angeles Times (LAT) şi-a exprimat regretul faţă de faptul că presa a pus stăpânire pe această ”afacere de familie” şi a dat asigurări că elevii vizaţi nu sunt supuşi vreunui risc sanitar.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”