Furios din cauza facturilor mari, un italian și-a obligat soția să nu se mai spele și să stea pe întuneric: „Sunt singurul care aduce bani acasă”
Facturile prea scumpe la energie l-au făcut pe un italian să-și oblige soția să nu mai spele vasele și să stea pe întuneric, potrivit Il Mesaggero.
Bărbatul în vârstă de 53 de ani din Veroli, Italia, nu a vrut ca soția sa să mai folosească mașina de spălat, din cauza consumului de energie electrică. Din același motiv i-a cerut femeii să stea seara în cameră, pe întuneric.
Italian, arestat după ce i-a interzis soției să se mai spele și să aprindă becurile în casă
„Eu sunt singurul care lucrează aici, sunt singurul care aduce bani acasă. Eu plătesc curentul și gazul”, a ceasta era fraza pe care bărbatul obișnuia să i-o repete atunci când când femeia nu respecta regulile impuse de el.
De asemenea, soțul o obliga să nu se ducă să-și vadă familia pentru că îi era teamă că le va spune prin ce trece acasă.
Femeia, cu aproape 20 de ani mai tânără ca soțul ei, îndurase umilințe și bătăi nesfârșite ca să-și protejeze cele două fetițe. La un moment dat însă, nu a mai suportat și a fugit din casă, pe care o consideră acum o închisoare.
A mers la poliție și a depus plângere împotriva soțului care devenise un abuzator. Italianul a fost trimis în judecată pentru abuz agravat în familie.
Potrivit publicației Il Messaggero, tânăra mamă se află în prezent în grija serviciilor sociale și își caută un loc de muncă, pentru a se putea întreține singură.