Furie și disperare în timp ce palestinienii stau la coadă pentru provizii în timpul armistițiului
„Unde sunt toți arabii și musulmanii? Unde sunt toți apărătorii drepturilor omului? Ați lăsat poporul palestinian să sufere, să treacă de foame și să fie distrus.” – strigă oamenii revoltați că trebuie să stea la coadă pentru alimente de bază, arată BBC.
Oamenii sunt epuizați, după ce stau cu orele la cozi
„Așteptăm la coadă pentru a reuși să facem rost de o butelie de gaz încă de dimineața devreme. Mi-am făcut rugăciunile de dimineață stând în picioare”, spune o femeie aflată la capătul puterilor.
Sute de oameni au stat la coadă pentru a reuși să facă rost de butelii de gaz în orașul central din Gaza Deir al-Balah, marți, 28 noiembrie.
„Nu pot descrie distrugerea. Familii întregi au fost șterse de pe fața pământului. Au fost uciși sub dărâmăturile caselor lor. Gaza a fost complet distrusă. Aveți milă de noi.”, spune o altă femeie care locuiește cu familia ei la o școală condusă de ONU din Deir al-Balah.
Cel puțin 15.000 de palestinieni au fost uciși în război până acum, potrivit Ministerului Sănătății condus de Hamas. Fâșia Gaza găzduiește 2,3 milioane de oameni, iar ONU spune că 80% au fost strămutați din cauza conflictului, Israelul ordonând tuturor celor care locuiesc în nord să evacueze la sud de râul Wadi Gaza.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează că mai mulți oameni vor muri din cauza bolilor decât în bombardamentele din Gaza, dacă infrastructura sanitară nu este restabilită.