Furie în SUA după ce Trump a râs pe seama a 109 militari americani răniți într-un atac iranian: „Ce, i-a durut capul?” (VIDEO)
Donald Trump, candidatul republicanilor la președinția SUA, a stârnit furie după ce a luat în derâdere rănile suferite de mai mulți militari americani într-un atac iranian din 2020. Răspunzând unor întrebări pe subiect, el a și confundat Iranul cu Irakul.
Trump, noi declarații controversate. Și o confuzie
În 2020, când Donald Trump era președintele SUA, 109 militari americani au suferit leziuni cerebrale ușoare, după ce iranienii au atacat cu rachete balistice două baze militare ale SUA.
Potrivit The Independent, întrebat dacă crede că ar fi trebuit să aibă o atitudine mai dură față de Iran după acel atac, Trump a afirmat: „În primul rând, cum adică au fost răniți? Ce înseamnă răniți? Adică ce, i-a durut capul? Că bombele nu au lovit nicio tabără”.
El a răspuns apoi la întrebare, confundând Iranul cu Irakul: „Nimeni nu a fost mai dur ca mine cu Irakul”.
Senator: Trump îi consideră fraieri pe militarii americani
Adversarii săi democrați s-au arătat scandalizați de aceste afirmații.
„Când rachetele iraniene au căzut aproape de americane și militarii noștri au primit îngrijiri în urma leziunilor cerebrale, Trump le-a minimizat și le-a calificat drept dureri de cap”, a reproșat Tim Walz, veteran de război și candidatul la postul de vicepreședinte al SUA, alături de Kamala Harris.
Senatorul democrat Mark Kelly, veteran de război și fost militar în Marina SUA, a remarcat la rândul său: „Ăsta e Trump – un om care îi consideră fraieri și ratați pe militarii americani căzuți pe câmpul de luptă”.