„Scrumiera Europei”: Ţara care a reautorizat fumatul în baruri şi restaurante
Parlamentarii din Austria au decis ridicarea interdicţiei privind fumatul în baruri şi restaurante ce urma să intre în vigoare începând cu luna mai. Această decizie a venit în ciuda faptului că 545.000 de cetăţeni au semnat o petiţie prin care doreau implementarea acestei măsuri luate de fostul guvern austriac, conform Madrid Journals.
„Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în Europa modernă”, au declarat organizatorii petiției – Asociația Medicilor din Viena și Organizația Anticancer – care susțin că votul este „un exemplu rău unic în Europa”.
În prezent, în Austria fumatul este permis în localuri și chiar și la locul de muncă, dacă niciunul dintre angajați nu se opune.
Austria a fost supranumită „Scrumiera Europei”, pentru că este una dintre puținele țări occidentale care nu a introdus încă o interdicție privind fumatul în spațiile publice.
În Austria, 13.000 de oameni mor anual din cauza afecțiunilor provocate de fumat. Potrivit datelor furnizate de Eurostat, în țara din Alpi există și a treia cea mai mare proporție de fumători din Europa: 30%.