Un nivel de iod radioactiv de 1.250 de ori mai mare decât norma admisă a fost măsurat în mare, la câteva sute de metri în largul centralei nucleare avariate Fukushima, a anunţat sâmbătă Agenţia japoneză pentru siguranţă nucleară, citată de AFP.
Testele au fost realizate de compania de electricitate care administrează centrala, Tokyo Electric Power (TEPCO), pornind de la apa prelevată în largul reactorului 1.
„Dacă beţi 50 de centilitri de apă curentă cu această concentraţie de iod, atingeţi dintr-o dată limita anuală pe care o puteţi absorbi. Acesta este un nivel relativ ridicat”, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei.
Potrivit oficialului, „radioactivitatea eliberată în mare se va dilua datorită mareei, ceea ce înseamnă că ar trebui o concentraţie mult mai importantă pentru ca algele şi animalele marine să o absoarbă”, a adăugat el.
„În plus, concentraţia de iod se reduce cu jumătate la opt zile, astfel că atunci când oamenii vor mânca produse din mare, cantitatea sa va fi probabil diminuată puternic”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Nivelul de iod 131 înregistrat marţi a fost de 126 de ori mai mare decât limita legală fixată de Guvern, în apa prelevată în apropierea centralei Fukushima Daiichi. Concentraţia de iod radioactiv a crescut astfel de zece ori în câteva zile.
Autorităţile publice au anunţat atunci sporirea controalelor la peşte şi fructe de mare pescuite de-a lungul coastelor.