Frederik al X-lea a fost proclamat rege al Danemarcei, duminică, după abdicarea mamei sale, Regina Margrethe a II-a, potrivit Politico.
După peste cinci decenii petrecute pe tron, Regina Margrethe a II-a (83 de ani) a șocat națiunea cu anunțul abdicării. Este primul monarh danez care renunță la tron în aproape 900 de ani.
Mii de oameni s-au adunat pe străzile din Copenhaga pentru a le aduce omagii Reginei Margrethe a II-a și fiului său, Regele Frederik al X-lea, potrivit The Copenhagen Post. Ceremonia de predare a puterii a fost urmărită de peste 100.000 de telespectatori.
Oameni din toată Danemarca au venit în fața Palatului Christiansborg, cu drapelul național și pancarte prin care i-au mulțumit reginei.
Regina Margrethe a II-a a semnat o declarație de abdicare, iar prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, l-a proclamat rege pe Frederik al X-lea.
Queen Margrethe II of Denmark handing over the reins to her son, King Frederick X of Denmark 🇩🇰 pic.twitter.com/MmQXEFIhYz
— Prie 🫧 (@RoyalDelhiite) January 14, 2024
Regina Margrethe a II-a este abia al doilea monarh danez care face un pas în spate. Primul a fost Erik al III-lea, în secolul al XII-lea.
Un sondaj comandat de postul danez DR arată că 79% dintre cetățeni susțin predarea de ștafetă.
King Frederik and Queen Mary appear on the balcony of Christiansborg Palace #Denmark #KingFrederikX #QueenMary #Royal pic.twitter.com/w6fNdQzb0A
— Rookie (@royalfocus1) January 14, 2024