Franziska Giffey, ministrul german al familiei, vrea să renunțe la doctorat, în urma acuzațiilor de plagiat

Publicat: 13 11. 2020, 18:20
foto: Hepta.ro / DPA Images / Wolfgang Kumm

Franziska Giffey, ministrul german al familiei, pare să renunțe la doctorat, în contextul în care Universitatea Liberă din Berlin anunțase că dorește să redeschidă procedura de plagiat în cazul tezei demnitarului federal.

Potrivit Focus.de, Franziska Giffey a precizat printr-o scrisoare că dorește să facă acest gest pentru a nu aduce și alte prejudicii familiei și activității sale, dar și partidului din care face parte, SPD. Titlul de doctor îi fusese acordat în 16 februarie 2010, de către Universitatea Liberă din Berlin, cu nota generală „magna cum laude”.

După ce a luat act de avizul unui expert și de alte declarații științifice, Universitatea Liberă din Berlin a dorit să ia o nouă decizie cu privire la suspiciunile de plagiat referitoare la lucrarea „Calea Europei către cetățeni – politica Comisiei Europene privind participarea societății civile”.

În toamna anului 2019, Universitatea Liberă din Berlin hotărâse să nu-i retragă titlul de doctor lui Franziska Giffey.