Ministrului francez de externe Laurent Fabius a efectuat, miercuri, o vizită în Iran. Cu această ocazie a fost parafată și reconcilierea între cele două țări.
Fabius, primul șef al diplomației de la Paris care s-a deplasat în Iran în ultimii 12 ani, i-a transmis președintelui Hassan Rohani o invitație de a vizita Franța, în luna noiembrie, din partea lui Francois Hollande, șeful statului francez, scrie Agerpres.
‘Dacă ar fi să rezum în două cuvinte sensul și starea de spirit în care întreprind această vizită, aș spune: respect și relansare’, a declarat Fabius, în conferința de presă comună cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif.
Confirmând relansarea unui ‘dialog politic la nivel ministerial’, Zarif a precizat că acesta va viza în special ‘lupta împotriva terorismului și a traficului de droguri’. După acordul de la Viena, Parisul și Teheranul ‘vor amorsa un nou capitol în sensul interesului comun’, a adăugat oficialul iranian.
În data de 14 iulie, Iranul și statele din grupul ”5 plus 1” au ajuns la un acord cuprinzător care pune capăt preocupărilor occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului. (Detalii AICI)