Avertizând că ratele de infectare cu Covid-19 cresc din nou în țară, președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat la începutul acestei săptămâni că cei cu vârsta de 65 de ani și peste din țară vor trebui să prezinte dovada unui document de vaccinare anti-Covid-19 pentru a putea vizita restaurante și participa la evenimente culturale.
Franța se confruntă cu începutul celui de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus (Covid-19), a declarat miercuri ministrul sănătății al țării, Olivier Veran, declanșând noi îngrijorări pentru cei care sperau să vadă un sfârșit iminent al infecției, conform Reuters.
În timpul unui interviu acordat televiziunii TF1, ministrul francez a confirmat că țara sa se află acum la începutul celui de-al cincilea val al pandemiei, la fel ca „mai multe alte țări vecine”, adăugând că circulația virusului se accelerează.
„Mai multe țări vecine se află deja într-un al cincilea val al epidemiei de Covid, ceea ce trăim în Franța arată clar ca începutul celui de-al cincilea val”, a transmis Veran.
Ministerul Sănătății din Franța a înregistrat până la 11.883 de noi cazuri de Covid-19 miercuri, a doua zi consecutiv în care numărul noilor cazuri a rămas peste 10.000.
Franța extinde pachetul de măsuri prin care se impune vaccinarea obligatorie anti-COVID-19. Emmanuel Macron a anunțat că administrarea dozei booster pentru persoanele de peste 65 de ani reprezintă o măsură indiscutabilă, în vederea prelungirii controversatului pașaportului verde, prin intermediul căruia persoanele vaccinate au acces în diverse spații publice.
„Vaccinaţi-vă! Vaccinaţi-vă, ca să vă protejaţi! Vaccinaţi-vă, ca să trăţi normal!”, a declarat Macron.