Franța, îngrijorată de consolidarea prezenței militare ruse în Siria

Franța, îngrijorată de consolidarea prezenței militare ruse în Siria
Foto: oui-la-bretagne.bzh

Franța este îngrijorată de consolidarea prezenței militare ruse în Siria și anunțarea de către Moscova a unor manevre navale în largul Libanului în această săptămână, potrivit ministrului francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.

„Prezența rusă, potrivit tuturor informațiilor noastre, se consolidează în acest moment în portul Tartus și în portul Latakia. Se întărește din punct de vedere militar. Consolidarea prezenței ruse în aceste două situri (…) și anunțarea unor manevre foarte semnificative, navale, în Mediterana, în largul Libanului în câteva zile, constituie un întreg care ne preocupă”, a declarat Le Drian.

Pentru a evita ca zona să fie survolată de avioane, Rusia a avertizat Ciprul că intenționează să efectueze manevre militare între portul Tartus și Cipru în această săptămână, au indicat vineri responsabili ciprioți, potrivit Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`