Franța: Guvernul condus de Michel Barnier a picat prin moțiune de cenzură, o premieră după 1962
Guvernul francez condus de Michel Barnier a fost demis de Adunarea Națională prin moțiune de cenzură, o premieră din 1962 până în prezent.
Barnier devine astfel premierul francez cu cel mai scurt mandat şi doar al doilea picat prin moţiune de cenzură.
Guvernul francez, demis prin moțiune de cenzură
Moțiunea a fost adoptată cu 331 de voturi ”pentru”, necesarul fiind de 288.
Aceasta a fost depusă în contextul în care Guvernul și-a angajat răspunderea pe un proiect de lege privind bugetul asigurărilor sociale pe 2025.
Moțiunea a fost introdusă de Noul Front Popular (alianța stângii), care are 193 de deputați, dar a fost votată și de Reunirea Națională (extrema dreaptă) și aliații săi.
„Francezii s-au săturat”, a spus Marine Le Pen (RN) reporterilor în Parlament. „Poate că [alegătorii] s-au gândit că cu Michel Barnier lucrurile se vor îmbunătăți, dar s-au înrăutățit”.
Mathilde Panot, de la partidul de extremă stânga Franța Nesupusă, a declarat: „Trăim un haos politic din cauza Guvernului Barnier și a președinției lui Macron”.
Michel Barnier urmează să-și înainteze demisia președintelui Emmanuel Macron. Până la numirea unui succesor, Barnier rămâne premier „demisionar” şi se ocupă de afacerile curente.