Franţa este în favoarea reformelor politice europene, dar prioritară este combaterea crizei, consideră ministrul Afacerilor Europene

Franţa este în favoarea reformelor politice europene, dar prioritară este combaterea crizei, consideră ministrul Afacerilor Europene

Franța este „favorabilă unei aprofundări” a Europei politice, dar „reforma instituţională nu poate fi prealabilă răspunsurilor urgente necesitate de criză„, afirmă ministrul francez al Afacerilor Europene, Bernard Cazeneuve.

Afirmația vine ca răspuns la propunerile cancelarului german Angela Merkel în favoarea unei „uniuni politice” la nivel european. Prioritatea o reprezintă combaterea crizei, și nu o nouă reformă instituţională, a spus ministrul francez, citat de Le Figaro.

Cancelarul geman Angela Merkel a cerut o uniune politică și fiscală mai puternică, considerând aceasta drept cea mai bună soluție la criza zonei euro. Cererea ei vine pe fundalul presiunilor crescânde asupra Germaniei de a nu se mai opune ajutorării băncilor spaniole, mesaj transmis la Berlin joi de premierul britanic David Cameron.

„Avem nevoie de mai multă uniune în Europa – nu numai ca uniune monetară, dar avem nevoie și de o așa-numită uniune fiscală, în alte cuvinte o politică monetară mai unită”
, a spus Merkel, citată de Irish Times. „Și cel mai mult, avem nevoie de o uniune politică, însemnând că trebuie să dăm gradual competențe Europei și să acordăm control Europei,” a mai adăugat cancelarul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`