Franța a devenit prima țară din lume care a inclus dreptul la avort în Constituția sa. Parlamentarii au votat pentru revizuirea constituției țării din 1958 pentru a decide „libertatea garantată” a femeilor de a avorta.
Acesta devine al 25-lea amendament la documentul fondator al Franței moderne și primul din 2008. În timp ce rezistența din partea de politicienilor de dreapta din parlament n-a avut succes, președintele Emmanuel Macron a fost acuzat că a folosit constituția în scopuri electorale.
Criticii spun că revizuirea nu este neapărat greșită în sine, ci inutilă și l-au acuzat pe președinte că încearcă să folosească cauza pentru a-și spori simpatia din partea cetățenilor de stânga.
În Franța, dreptul la avort este garantat prin lege din 1975.
Într-o hotărâre din 2001, consiliul și-a bazat aprobarea avortului pe noțiunea de libertate consacrată în Declarația drepturilor omului din 1789, care face parte din punct de vedere tehnic din constituție. Mulți juriști spun că avortul era deja un drept constituțional.
Schimbarea constituțională a fost determinată de evoluțiile recente din SUA, unde dreptul la avort a fost eliminat de Curtea Supremă în 2022. Statele individuale pot acum să interzică din nou procedura, punând capăt dreptului la avort pentru milioane de femei.
Mișcarea de a include dreptul la avort în constituția franceză a fost salutată de mulți.