Franța: Cel puțin două persoane au murit în urma unor inundații

Publicat: 20 01. 2014, 10:41
Foto: dailymail.co.uk

Cel puțin două persoane au murit, iar o alta a fost dată dispărută în sud-eestul Franței, regiune afectată de ploi torențiale, au anunțat autoritățile locale citate de AFP.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a decedat în propria piviniţă, iar un altul în maşina sa, luată de ape, la Pierrefeu. O altă persoană, aflată pe ambarcaţiunea sa, a fost dată disparută, la La Londe-les-Maures, în apropiere de Hyères, a anunţat reprezentantul statului, citat într-un comunicat.

Aproximativ 155 de persoane din localităţile afectate au fost evacuate cu ajutorul elicopterului. Duminică seara, locuitori din cartierul Oratoire, la Hyères, erau evacuaţi cu ajutorul unor ambarcaţiuni

„Situaţia este foarte îngrijorătoare şi nu se va ameliora în cursul acestei nopţi”, a declarat reprezentantul statului, evocând un „record istoric de precipitaţii” în oraşul Hyères.

Cel puţin şase centre de adăpost au fost deschise în localităţile sinistrate.

Aproximativ 20 de drumuri departamentale au devenit impracticabile, iar traficul feroviar s-a reluat lent, după ce a fost suspendat în această zonă, unde 4.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în cursul după-amiezii.

În departamentul vecin Alpes-Maritimes, afectat de asemenea de ploi puternice, aproximativ zece drumuri au fost închise circulaţiei, duminică, din cauza unor alunecări de teren care, pe alocuri, au blocat accesul în unele sate.