Cel puțin 30 de persoane au fost rănite marți într-un accident feroviar produs în comuna Nangis, la circa 50 km est de Paris. Un tren de călători a lovit un camion la un pasaj de trecere a căii ferate, informează AFP.
În urma impactului cinci vagoane ale trenului, care mergea pe ruta Belfort – Paris, au deraiat , potrivit unei surse din cadrul jandarmeriei.
”Există circa 30 de urgențe relative, respectiv răni suferite în principal de oprirea trenului, în timp ce două persoane sunt rănite mai grav, conductorul trenului și un călător”, a anunțat prefectura, precizând că cele două persoane rănite mai grav au fost transportate la spital și viața nu le este în pericol.
La ora transmiterii acestei știri nu au fost stabilite circumstanțele în care s-a produs accidentul, Societatea națională a căilor ferate din Franța precizând că ”două sau trei osii au sărit în urma șocului”, dar refuzând să vorbească despre o ”deraiere”.