Franța ar fi avut cazuri de COVID-19 încă din noiembrie. Ce au descoperit specialiștii

Franța ar fi avut cazuri de COVID-19 încă din noiembrie. Ce au descoperit specialiștii
Foto: Hepta

Medicii specializați în radiologie de la Spitalul Albert Schweitzer din Colmar, Haut-Rhin, Franța, au descoperit câteva cazuri de COVID-19 din 16 noiembrie. Vestea vine în contextul în care regiunea a fost puternic lovită de efectele pandemiei, iar centrul de imagistică de la unitatea medicală menționată a examinat 2.456 de radiografii realizate între 12 octombrie 2019 și 30 aprilie 2020, potrivit Le Figaro.

Obiectivul studiului, spune Michel Schmitt, șeful departamentului de imagistică medicală, este „înțelegerea modului în care această boală a putut să apară și să se răspândească”, dar și să conducă la o strategie referitoare la „cum să o facem mai bine data viitoare, cum să reacționăm mai devreme”, în condițiile în care există suspiciunea rezonabilă că epidemii de acest gen vor mai apărea și altădată.

Primele cazuri de COVID-19 din Franța ar fi existat încă din noiembrie

Studiul încadrează fiecare radiografie în trei categorii. Prima, denumită generic „nu este sugestivă pentru COVID”, se referă la situațiile în care nu există niciun fel de semn cum că virusul SARS-CoV-2 ar fi prezent. Următoarele două categorii presupun confirmarea mai multor medici și sunt notate drept „COVID compatibil” și „COVID tipic”. Astfel, radiologii au ajuns la concluzia că două cazuri de la mijlocul lunii noiembrie prezintă „anomalii pulmonare tipice cauzate de COVID-19”, la fel cum s-a întâmplat cu alte 12 din decembrie, respectiv 16 din ianuarie etc.

Deși informațiile inițiale au arătat că primele cazuri de COVID-19 din lume au fost confirmate în Wuhan, China, în finalul anului 2019, și că ar fi ajuns abia ulterior în Europa, nu numai în Franța există suspiciuni că virusul și-ar fi croit drum spre „bătrânul continent” ceva mai devreme. Un exemplu este Suedia, unde deși prima îmbolnăvire a fost confirmată în ianuarie 2020, este posibil ca primele cazuri din țară să fi existat încă din noiembrie 2019.

Peste 4,9 milioane de cazuri confirmate de COVID-19 în toată lumea. Semnal de alarmă tras de președintele Iohannis

În altă ordine de idei, potrivit Worldometer, peste 4,9 milioane de oameni au fost confirmați cu COVID-19 în 213 țări și teritorii. Dacă mai bine de 1,9 milioane s-au vindecat, 321.000 de pacienți depistați cu infecție cu coronavirus au murit. B1.RO a trecut în revistă tot ce trebuie să știi la ora actuală despre pandemie și efectele sale, precum și despre ultimele măsuri luate despre autoritățile naționale din toată lumea.

„Am reușit, până acum, să controlăm epidemia, iar măsurile pe care le-am luat pe parcursul stării de urgență și-au dovedit eficiența. Au fost două luni foarte grele pentru toți. Ar fi dramatic să le compromitem tocmai acum, când am reușit să facem un pas important pentru a ne relua încet, încet un mod de viață mai apropiat de cel cu care eram obișnuiți. Cred că nimeni nu își mai dorește să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm din nou această decizie în situația în care ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ”, a fost semnalul tras de președintele Klaus Iohannis, în declarația de presă susținută marți la Palatul Cotroceni.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`