Franța a lansat primele lovituri aeriene împotriva Statului Islamic, în Irak

Franța a lansat primele lovituri aeriene împotriva Statului Islamic, în Irak
Foto: wsj.com

Franța a lansat, vineri, primele lovituri aeriene împotriva jihdiștilor Statului Islamic, a anunțat președinția de la Paris într-un comunicat citat de AFP.

„În această dimineață, la ora 09,40 (07,40 GMT), avioanele noastre Rafale au efectuat o primă lovitură împotriva unui depozit logistic al teroriștilor din organizația Statul Islamic în nord-estul Irakului. Obiectivul a fost atins, depozitul fiind distrus în întregime”, se arată în comunicat.

 ”Alte operațiuni vor urma în zilele următoare”, a menționat președinția franceză în comunicatul său.

Președintele francez François Hollande a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a autorizat lansarea de atacuri aeriene în cadrul luptei împotriva jihadiștilor din Statul Islamic în Irak, precizând că Franța nu va trimite trupe la sol și nu va interveni în Siria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`