Franţa a lansat campania de vaccinare împotriva COVID cu a treia doză
Franţa a lansat miercuri campania de vaccinare împotriva COVID-19 cu a treia doză, care este destinată persoanelor în vârstă şi celor vulnerabile.
„Cu acest rapel veţi fi protejaţi pentru lunile următoare”, i-a spus ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, într-un centru de vaccinare parizian, unei persoane care urma să primească al treilea vaccin, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Ministrul francez a declarat, într-o conferinţă de presă, că 200.000 de persoane şi-au făcut deja programări pentru a treia doză de vaccin.
Campania este destinată celor cu vârste de peste 80 de ani, imunodeprimate sau pentru alte persoane considerate cu un risc ridicat de a dezvolta o formă gravă de COVID-19.
„Este nevoia să treacă şase luni de la precedenta inoculare pentru a primi şi cel de-al treilea vaccin”, a explicat ministrul Véran.