Franța a anunțat că își va retrage militarii din Siria, imediat ce va fi găsită o soluție politică

Publicat: 10 01. 2019, 14:51
sursă foto: difesaesicurezza.com

Jean-Yves Le Drian, șeful diplomației franceze, a anunțat că Franța își va retrage și ea militarii din Siria, atunci când va fi găsită o soluție politică adecvată, informează AFP preluată de Agerpres.

„Suntem prezenţi în Irak, avem o prezenţă foarte modestă în Siria în susţinerea americanilor. În mod evident, când va exista o soluţie politică, ne vom retrage”, a explicat ministrul francez de Externe, fără să adauge alte precizări, potrivit sursei citate.

Agenția franceză de presă menționează că autoritățile franceze recunosc foarte rar că forțele speciale din Hexagon sunt prezente în Siria.

Chiar și așa, șeful diplomației franceze a salutat schimbarea de ton din discursul lui Donald Trump, care deși a anunțat, în decembrie, retragerea celor 2.000 de militari dislocați în Siria, și-a temperat ulterior decizia, precizând că acest proces se va face într-un „ritm adaptat”.

„Astăzi el (n.r. – Donald Trump, președintele SUA) anunţă că retragerea se va face de o manieră mai lentă (…), fără îndoială ca urmare a diverselor presiuni care au putut exista, inclusiv din partea Franţei. Preşedintele (francez Emmanuel) Macron s-a întâlnit cu el de mai multe ori şi se pare că preşedintele american a dat dovadă de o inflexiune pe care o consider pozitivă”, a spus Jean-Yves Le Drian, potrivit aceleiași surse.

Anunțul oficialului francez vine în contextul în care Franța a mobilizat 1.200 de militari în sprijinul coaliţiei antijihadiste internaţionale prin operaţiuni aeriene (între 5-10% dintre loviturile aeriene totale), de artilerie, ale forţelor speciale în Siria şi prin sesiuni de formare a armatei irakiene.

Autoritățile franceze recunosc, totuși, că eradicarea totală a grupării Stat Islamic pare destul de dificilă fără concursul SUA, care a întreprins aproape 90% dintre loviturile aerie împotriva SI.
Cu toate acestea, ministrul de Externe a amintit despre situația kurzilor, făcând apel la „prezervarea securității” acestora, numindu-i „cei mai buni aliați” în lupta împotriva jihadiștilor, atât în Siria, cât și în Irak – în condițiile în care aceștia par amenințați direct de retragerea americană.

Franţa este îngrijorată, de asemenea, de soarta jihadiştilor europeni, în special francezi, deţinuţi de kurzi în nord-estul Siriei, ea dorind ca aceştia să fie judecaţi la faţa locului. Kurzii sirieni au avertizat deja că ei nu vor putea garanta menţinerea lor în detenţie şi judecarea lor dacă vor deveni ţinte ale unui atac turc.

Se aşteaptă ca şi Damascul să-şi reimpună controlul asupra teritoriilor aflate în prezent sub administrare kurdă în cazul în care americanii se retrag.