Timmermans a relatat o discuție pe care a avut-o cu Dragnea. PSD, aproape de excluderea din familia socialiștilor europeni. ”Nu putem face niciun compromis, aceasta e o linie roşie!” (VIDEO)
Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a declarat că majorările de pensii și salarii nu sunt suficiente, căci respectarea valorilor democratice și a statului de drept sunt, de asemenea, esențiale.
La congresul socialiștilor europeni, Timmermans a relatat inclusiv o discuție pe care a avut-o cu Liviu Dragnea pe această temă. Timmermans i-a spus lui Dragnea că dacă vrea ca PSD să facă în continuare parte din această familie europeană, atunci trebuie să-i respecte valorile. Iar șeful PSD i-a spus oficialului european că așa va face.
„Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii noi ani, au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia.
Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră. Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei (Stanishev, n.r.), Udo (Bullmann, n.r.) şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: ”Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale”. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu.
Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi”, a declarat Frans Timmermans.
Sursă Video: Știri pe Surse
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.