Francois Hollande spune că are cunoștință de câteva ”elemente” privind utilizarea armelor chimice în Siria

Publicat: 20 04. 2014, 16:52

Președintele francez Francois Hollande a declarat că are cunoștință de ”câteva elemente” privind ”utilizarea armelor chimice în Siria”, fără să aibă însă probe.

”Mai avem câteva elemente, dar nu am probe, așa că nu pot să le prezint acum”, a răspuns președintele francez cu privirea la folosirea acestor arme chimice în Siria, scrie AFP.

”Ceea ce știu este că regimul a demonstrat atât că poate recurge la metode abominabile cât și că a refuzat complet tranziția politică”, a mai declarat șeful statului francez, într-un interviu acord pentru un post de radio.

Acesta a explicat că Franța va ajuta Siria pentru ca toate aceste arme chimice să fie distruse și să permită tranziție politică.