Preşedintele francez Francois Hollande a afirmat, marţi, că Grecia trebuie să primească sprijinul promis de Europa şi FMI, în momentul în care ministrul grec al finanţelor Yannis Stournaras s-a referit la un risc foarte ridicat de faliment al ţării sale, informează AFP.
„Parlamentul grec urmează să adopte un nou plan, dur, care prevede o reducere a deficitului. Grecia aşteaptă să primească sprijinul Europei şi al Fondului Monetar Internaţional, sprijin care i-a fost promis”, a declarat şeful statului francez.
„Consider că dincolo de unele detalii tehnice care trebuie puse la punct, această susţinere îi este datorată, pentru a se elimina orice îndoială în legătură cu integritatea zonei euro”, a adăugat Francois Hollande.
Ministrul grec al finanţelor Yannis Stournaras a afirmat marţi, în faţa Parlamentului European, că riscul ca ţara sa să intre în faliment este foarte ridicat, făcând apel să se ia în calcul limitele pe care le poate suporta ţara.