Francois Hollande: Franţa nu va livra navele Mistral Rusiei după acordul de pace de la Minsk
Franţa nu va livra navele Mistral Rusiei în urma armistiţiului încheiat la Minsk, a anunțat joi, preşedintele francez, Francois Hollande, precizând că deocamdată „nu sunt întrunite condiţiile”.
Anunțul liderului francez vine după ce presa rusă a scris că, în urma acordului de încetare a focului în estul Ucrainei încheiat joi la Minsk, Parisul ar putea autoriza livrarea celor două nave Mistral comandate de Rusia, informează Les Echos.
„Este clar că dacă se rezolvă totul (pentru reglementarea crizei ucrainene-n.r.) vor fi luate măsuri la nivel european pentru a reduce sancţiunile. Franţa se va putea înscrie în acest proces (…), dar încă nu suntem acolo”, a declarat hollande.
Livrarea celor două nave Mistral a fost suspendată de Franța în noiembrie 2014, din cauza acţiunilor întreprinse de Moscova în Ucraina.
La momentul respectiv, Francois Hollande a impus două condiţii pentru livrare: un armistiţiu respectat de toate părţile şi o dovadă tangibilă privind reglementarea politică a conflictului din Ucraina.
Contractul dintre Franţa şi Rusia a fost semnat în 2011, în timpul mandatului preşedintelui Nicolas Sarkozy, şi prevede furnizarea a două portelicoptere în schimbul sumei de 1,2 miliarde de euro.