Autoritățile din Azerbaidjan au arestat un cetățen francez suspectat că ar fi spion, a anunțat ambasadoarea azeră la Paris, marți, în contextul unei dispute cu Franța care a vândut arme către rivala celor de la Baku, Armenia, relatează Politico.
„Suspectat de comiterea de fapte de spionaj, Martin Ryan (…) a fost arestat pe 4 decembrie”, a declarat ambasadoarea azeră în Franța, Leyla Abdullayeva, pentru AFP.P.
Autoritățile judiciare „au ordonat reținerea lui pentru o perioadă de patru luni”, a mai precizat ambasadoarea Azerbaidjanului în Franța, menționând că misiunea omoloagă de la Baku a fost informată „de îndată ce a fost arestat” cetățeanul francez.
Vestea vine în contextul tensiunilor diplomatice tot mai mari dintre Azerbaidjan și Franța, care sprijină Armenia.
Franța, casă a celei mai mari diaspore armene din Europa, și-a sporit în ultimele luni cooperarea cu Armenia în sectorul apărării.
În octombrie, după ofensiva azeră din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, guvernul francez a anunțat că îi va vinde Erevanului sisteme de apărare antiaeriană.
În decembrie, autoritățile de la Baku au expulzat doi diplomați francezi pentru „conduită care nu este compatibilă cu statutul lor diplomatic”. În replică, o zi mai târziu, Ministerul francez al afacerilor externe a expulzat doi azeri.