Fostul premier Tony Blair: Un al doilea referendum pe tema Brexit nu ar trebui exclus

Fostul premier Tony Blair: Un al doilea referendum pe tema Brexit nu ar trebui exclus
Foto: muftah.org

Britanicii ar trebui să fie consultați, poate chiar și printr-un referendum, în legătură cu acordul Marii Britanii privind părăsirea Uniunii Europene, este de părere fostul premier Tony Blair.

"Dacă vrem să menţinem accesul la piaţa unică a Uniunii Europene, vor apărea diverse obligaţii care ne vor fi impuse, privind libertatea de circulaţie, obligaţii juridice…; atunci vom pune următoarea problemă: libertăţile de care ne vom bucura sunt atât de substanţiale încât chiar vrem să părăsim Uniunea Europeană? O altă posibilitate este să avem o formă mai dificilă de Brexit, să părăsim definitiv piaţa comună, iar atunci trebuie să calculăm problemele, dificultăţile, formele de restructurare economică şi socială necesare pentru a avea succes în această situaţie", a explicat laburistul, potrivit BBC.

Acesta a subliniat că este necesară consultarea cetățenilor britanici, dat fiind că acordul ar putea avea implicații extrem de serioase asupra vieții lor: "Dacă va deveni clar fie că acesta este un acord care nu merită aprobat sau unul care va avea implicaţii serioase, oamenii ar putea decide că nu îl vor; vor trebui să existe modalităţi, fie prin Parlament, fie prin alegeri anticipate, posibil printr-un nou referendum, în care oamenii să îşi exprime punctele de vedere".

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:08 - George Simion spune că Becali ar putea fi printre candidaţii AUR: Îl iau pentru că aduce voturi. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici
20:45 - Probleme în traficul din București din cauza furtunii: Mijloace de transport, blocate la Podul Grozăveşti (VIDEO)
20:18 - Extrema-dreaptă a câștigat alegerile parlamentare din Austria, arată primele estimări. Cancelarul Karl Nehammer și-a recunoscut înfrângerea
19:44 - Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze” / Secretul longevității sale și mesajul lui pentru români în prag de alegeri
19:32 - PSD organizează consultări cu sindicatele și patronatele pe tema programului de guvernare
19:06 - Trei cutremure, duminică, în România. Ultimul s-a produs în Brăila. Ce magnitudini au avut
18:52 - Cum s-au pregătit autoritățile din Galați pentru inundații. Costel Fotea: Scenariul e foarte negru și periculos. Nu s-a reușit refacerea barajelor într-un timp atât de scurt de la ultimele viituri. Evacuăm locuitorii, dar unii refuză să plece (VIDEO)
18:15 - Ciolacu, vizită în Complexul Studențesc Regie. A discutat cu studenții din cămine: „Sunt mici camerele astea vechi” / „E rău cu toaleta pe hol, mai ales pentru voi, fetele” (VIDEO)
17:54 - Noi măsuri în contextul vremii extreme: Locuitorii a 23 de localităţi din Galaţi, evacuaţi preventiv. Ce decizii s-au mai luat în ședința MAI / UPDATE: Ordine de evacuare și în județul Vrancea (FOTO)
17:42 - Galați: Cursuri suspendate luni în școlile din 22 de localități, din cauza riscului de inundații