Fostul cancelar german Gerhard Schroeder s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova și spune că Rusia vrea o soluție negociată pentru războiul din Ucraina

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova și spune că Rusia vrea o soluție negociată pentru războiul din Ucraina
În imagine: Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un prieten al lui Vladimir Putin. Foto: Hepta - DPA Images / Kay Nietfeld

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un prieten al lui Vladimir Putin, a declarat că s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin săptămâna trecută, iar concluzia este că Rusia dorește o soluție negociată la războiul din Ucraina.

Schroeder, declarații după întâlnirea cu Putin

„Vestea bună e că Rusia vrea o soluție negociată”, a spus Schroeder pentru săptămânalul Stern și televiziunea RTL/ntv, citat de Reuters.

El a mai susținut că speră că acordul recent încheiat pentru exportul de cereale ucrainene să poată fi extins până la o încetare a focului.

Schroeder a spus apoi că soluțiile la probleme cruciale precum Crimeea ar putea fi găsite „poate nu în 99 de ani, ca în cazul Hong Kongului, ci în următoarea generație”

Cât despre viitorul regiunii Donbas din estul Ucrainei, fostul cancelar a invocat „o soluție bazată pe modelul cantonal elvețian”. Schroeder a punctat că rămâne de văzut dacă Putin va reveni la „linia de contact” de dinainte de război.

El a mai afirmat că o alternativă la aderarea la NATO pentru Ucraina ar putea fi neutralitatea armată, așa cum e cazul Austriei.

Schroeder, prietenul lui Putin

Gerhard Schroeder a criticat războiul din Ucraina, dar a refuzat să-l condamne pe Putin, susținând că distanțarea de liderul de la Kremlin nu ar ajuta situația.

Schroeder e și președintele comitetului acționarilor de la Nord Stream AG, operatorul gazoductului deținut majoritar de gigantul rus Gazprom.

Urmare a atitudinii sale, el e tot mai criticat inclusiv în Germania și și-a pierdut dreptul de a mai ocupa o funcție finanțată din fonduri publice.

Reacție la criticile primite, Schroeder s-a retras din consiliul de administrație al companiei petroliere rusești de stat Rosneft și a refuzat un post în consiliul de administrație al Gazprom.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`