Fostul baschetbalist Sebastian Bellin, rănit în atentatele de la Bruxelles: Am zburat marți de pe Zaventem, dar nu așa cum aș fi crezut. Am fost aruncat în aer, la 15 sau 20 de metri
Sebastian Bellin, fost baschetbalist la Anvers și Mons-Hainaut, se numără printre cei care au fost răniți în cele două explozii de la aeroportul Zaventem, din Bruxelles.
”Am zburat marți de pe Zaventem, dar nu așa cum aș fi crezut”, a povestit el pentru Sudpresse.
Într-o imagine care a făcut înconjurul lumii, fostul jucător de baschet apare întins pe jos, în aeroportul din Bruxelles, având un picior plin de sânge. Ulterior, Bellin a fost internat în spitalul Erasme, iar în prezent se simte mai bine.
”M-am prăbușit, m-am lovit la șold. Apoi, s-a produs o altă explozie. Atunci, am fost aruncat în aer. La 15 sau 20 de metri. Cele 115 kilograme ale mele au fost ridicate în aer ca o pernă cu puf”, a povestit fostul sportiv clipele de groză prin care a trecut.
Ulterior, fostul său club Ostende a postat pe Twitter un mesaj în care anunța că Sébastien a suferit o primă intervenție chirurgicală. În timpul exploziei de pe aeroport al a fost proiectat 20 de metri în aer, a mai precizat sursa citată.
Fostul baschetbalist Sebastian Bellin, rănit în atentatele de la Bruxelles: Am zburat marți de pe Zaventem, dar nu așa cum aș fi crezut