Fosta purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump este acuzată că a criticat-o pe Kamala Harris pentru că nu are copii biologici. Reacție chiar din campania republicanului

Fosta purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump este acuzată că a criticat-o pe Kamala Harris pentru că nu are copii biologici. Reacție chiar din campania republicanului
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, sosește pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, la începutul vizitei sale oficiale în România, vineri 11 martie 2022. Inquam Photos / George Călin

Sarah Huckabee, secretară de presă a Casei Albe în mandatul lui Donald Trump și actuală guvernatoare a statului Arkansas, a criticat-o pe Kamala Harris, candidata democraților la alegerile prezidențiale, pentru că nu are copii biologici, susține Politico.

Sarah Huckabee ar fi criticat-o pe Kamala Harris pentru că nu are copii biologici

Aliata lui Donald Trump a moderat un eveniment pentru fostul președinte în Flint, Michigan, și a vorbit despre criticile nevinovate pe care i le-a adus fiica ei, spunând: „Copiii mei mă mențin umilă”.

„Din păcate, Kamala Harris nu are nimic care să o mențină umilă”, a adăugat Sarah Huckabee.

Chiar și unul dintre consilierii din campania lui Donald Trump, Bryan Lanza, a interpretat comentariul lui Huckabee drept unul ofensator.

„Remarca aceea mi s-a părut destul de jignitoare. Nu știu ce să vă mai spun despre acest lucru. Sunt dezamăgit de Sarah că a spus asta. Sunt convins că voi fi criticat din campanie, dar trebuie să cam apăr pe cineva care este mamă vitregă. Este o sarcină grea”, a fost reacția lui Bryan Lanza.

JD Vance a făcut mai multe afirmații controversate pe această temă

Sarah Huckabee nu este prima aliată a lui Trump care abordează subiectul mamelor fără copii în această manieră. Senatorul JD Vance, candidatul la vicepreședinția SUA, a fost criticat după un interviu acordat pentru Fox News în 2021, când declara că țara este condusă parțial de „o grămadă de doamne cu pisici, care nu au copii, care sunt nefericite cu propriile lor vieți și cu alegerile pe care le-au făcut și vor astfel să facă nefericit și restul țării”.

Chiar și alte comentarii făcute de JD Vance despre adulții fără copii au fost criticate, așa cum s-a întâmplat tot în 2021, când s-a arătat de părere că un părinte ar trebui să primească un vot suplimentar pentru fiecare copil pe care îl are.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`