Fost preşedinte, REŢINUT pentru fraude în alegeri! (FOTO)

Fost preşedinte, REŢINUT pentru fraude în alegeri! (FOTO)

O instanţă din Armenia a ordonat ca fostul preşedinte al ţării Robert Kocharyan să fie reţinut vineri sub acuzaţia de uzurpare a puterii, a declarat avocatul celui în cauză, potrivitAgerpres.

Kocharyan, care a fost al doilea preşedinte al Armeniei, între 1998 şi 2008, se afla la tribunal şi a fost arestat, a adăugat avocatul.Anchetatorii l-au acuzat pe Kocharyan de tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale după alegerile din 2008, când aliatul său Serzh Sarksyan a fost ales preşedinte.Robert Kocharyan a respins acuzaţiile ca fiind motivate politic.

Potrivit AFP, Armenia l-a acuzat joi pe fostul preşedinte Robert Kocharyan că a manipulat alegerile în urmă cu zece ani în favoarea aliatului său, considerând că această presupusă fraudă a fost un „puci”.Noul premier al acestei foste republici sovietice, Nikol Pashinyan, ales în mai pe fondul manifestaţiilor populare, a lansat o vastă campanie anticorupţie împotriva foştilor demnitari armeni.

Robert Kocharyan este acuzat că a „răsturnat ordinea constituţională din Armenia”, el riscând până la 15 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat că a înclinat rezultatului votului din 2008 în favoarea aliatului său de la acea dată, Serzh Sargsyan.Partizanii candidatului opoziţiei Levon Ter-Petrosyan au denunţat atunci frauda electorală.Ulterior, nouă manifestanţi şi un poliţist şi-au pierdut viaţa în altercaţiile care s-au produs între forţele speciale de poliţie şi partizanii lui Levon Ter-Petrosyan.

Arestat pentru că a organizat aceste manifestaţii, Nikol Pashinyan a fost condamnat la şapte ani de închisoare, dar a fost eliberat în 2011 în cadrul unei amnistii.Serzh Sargsyan a condus ţara până în aprilie 2018, înainte de a fi forţat să demisioneze din funcţia de premier după vaste proteste.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`